Au citit:
Emilia Zăinel (poezie)
şi Alexandra Pâzgu (teatru).
Emilia Zăinel
Sap în mine
Stau în faţa dreptăţii costumate-n negru
când păcătuiesc în cerc alerg pe tăiş.
se simte în carnea pietrelor. sap în plămâni apoi în soare
celălat univers este în coacere, un mugur roşu al iadului
evadarea fiind linia bolnavă ce zace printre ape,
colţul sticlei caut în irişi - opacă e violeta dimineaţă
bărbaţii putrezesc în trunchi, iar femeile se hrănesc cu vâscuri
sap în picioare până la creştet nimic nu cade
totul e-n aer cerul are un punct de atracţie al păcatelor
în lumea prinsă în cotitura sapatelui lor
e un amestec sătul de prezent.
găurilor din mine. plugurile ară carnea
prădătorii mei şi-ai gropilor din mine
hrana e cuvântul ales dintre cărţile unui alt univers
ce creşte-n lava rece.
fricile nu mai sunt verzi. s-au ofilit în spaimă
Între noi
Liniile prinse de noi trag în trei părţi un triunghi perfect cu cerul
sub poduri meduzele scobesc un om fără păcat
de sarea pământului deasupra să ne lipim ca două pâinici crude în mijloc
cu piersici prinse de porţile spre iad. pedepsele fie dulci
umezi un amalgam de sori mărunţi în fiecare pântec născut dimineaţa în vineri
aţe murdare se strâng în pijamale, martorii şoptesc dintr-o arhitectură-ntr-alta
criminali îmbrăcaţi în zeiţe se plimbă în mâini albaştrii nestingheri şi curaţi
când lumea vedea haosul într-o spiră a genunchilor, iar firele încheieturilor se târăsc
rănite şi izbite dintr-un vis într-altul.
Păianjenii ne trag în feţele judecăţilor
fugiţi aievea nimeni mişcă pământul să-l zguduie
scăpăm în armuri verzi camuflaţi în sunetele izvorului
apa se întoarce sub acel pod cade luna în fiecare zi
iar seara începe alt joc cu alte vietăţi fericite
neînţeles 1
nisipul formează obstacole în drumuri
hamalii ce-şi scutură ţigara în ceai
alergând pe graniţele obrazului strivit
nu sunt decât o apă stătută
unde copitele spală părul de oameni şi sapă tunele
muzee pâlpâind în inimi ca într-un glob de iarnă
săracii pielii
ceilalţi plătesc prin ură
nu sunt decât un drob se sare, iar gurile de cai
îşi limpezesc sufletul cules din iarnă
pe scări îmbinate dumnezeii pământeşti urcă
în Dumnezeul cu braţele ude, picioare de oameni
brăţări de nori se văd în cerul verde
hamalii cară leşurile vii ale pământenilor
neînţeles 2
stau
forfota albă a ploii unde cicorile plâng
se vede râul dintre plete
imaginează-ţi că palmele tale ar fi vânt
câte ai dezveli sau înveli...
privesc
un sunet prăfuit îmi apasă genunchii
de aură fragmentată
şopteşte mării ca-ntr-un cobzar olog
ce vieţi ar ceda pentru fericire...
ştiu
cum florile se strecor printre aripi
în aerul senil din noi se zbate-un răsărit
trupurile despicându-se-n frunze de rodii
cu raze opace între santalii buzelor...
plâng
un om dintre biserici
neînţeles 3
Pieptul se dilată în florile palmelor
un scâncet de pian sărac
între mine toamna veselă
ca şi lumea între incident şi refractat
posomorâtă sapă viitorul în covorul fosil
sângerez între paşi
un joc pueril râde pe străzile umede
îşi aranjază spusele-n ei
am dorinţe urâte le vând
în toamna taberei. ardei calzi desfac irişi
plânge aerul
la două stând printre oalele pământului sărat
donez gânduri cu prejudecăţi şi slove
e cafeaua rece mă sinucid
ştiind că voi fi sacrificată de sclavi
cu burţi mari şi piele de fildeş
turmele buzelor ard prezentul
neînţeles 4
sâmburi din marginea pulsului închegând un foc
cu guri gingaşe, temătoare înalţă o criptă pe nori
îngenunchiem orbitele stropite de humă se-ntristează
pe roua ca-ntr-un scrîşnet de harpă
ce sună marginea ei, ucigând perdeaua coapselor şi mustul ochilor
plouă fericit în tine - un refren copt aduce seara mohorâtă a noastră
liniştea se ridică-n van
o, te umpli de lume cu vertebre întortocheate, în coji rupte abuziv
suntem un conglomerat de sexe
fragile, dense, curgând în buze arşiţa
vulturii adăpând setea nopţii
se scutură între degete sufocându-se
ziua merge prin noi
cireşari necopţi însetând un râu, noi ne coacem cu himere
vieţile ard în spini, trăiesc în ele fără un răspuns
strigăm lebede negre spre al lor apus
neînţeles 5
ai vărsat sângele din iubire
miros a bărbat, a femeie
sunt goală fără a fi goală
aş vrea un picior
să meargă prin mine
un picior mort parfumat
lumânare
eşti slab fără a fi slab
strângi pasul meu
priveşti la înmormântare
e noapte
ai guler de femeie
când frigul tace...
neînţeles 6
prin oraş. mâini deghizate în copii.
te-am văzut prin sticla irişilor. devenisei o ramă goală.
erai mângâiat de adolescentele cu rochii de iarbă, cu părul din coji de nucă şi
cu ochii din cercei reci şi umezi. şlefuit de vântul ce-ţi lipea razele soarelui de colţuri.
oh! aş fi vrut ca ochii mei să devină sticla ta, aş fi vrut să-mi răstignesc pieptul în mâinile tinerelor mangaiate de tine!
amintirile îmi săpau falangele iar trupul curgea din nori în versete
m-am strecurat printre colţii tulpinilor
oglinzi îmi curgeau acum prin sarea din obraji
neînţeles 7
suav eşti
nu simţi trecutul sec
ce îmi apasă - glezne
cântă refrenuri brune
ca într-o lagună murind
unde simţurile devin copaci uscaţi
privind spre adâncuri
netrebnica-ţi durere
coase viitorul ca-ntr-un puzzle - caut
se sting farurile deşertului
pe aceleaşi străzi de palimeri şi mori
mâinile neînţelegându-se
cadavric timpul tace
pe buza tabloului căzând
în aripi
şi-ntorcându-se pictat
tot curge albastru
risipind speranţa
neînţeles 8
timp nu mai e
caut finalul în timpanul porumbeilor
bărbaţii au uitat să mai sculpteze în pielea.
cred în mine, îşi pun speranţa în flacăra lumânărilor
rănile mele sunt fructe coapte ce-mi spală pielea de rădăcini
adorm râzând
gura mea s-a ascuns în scoici. naşte alte trupuri, din mine alte credinţe învolburate
nu mai am timp să dau drumul startului pe timpan
Alexandra Pâzgu
ÎN AER
(fragment)
Distribuție: un performer
................................................................
Alegeri prezidențiale (politica)
Din 5 în 5 ani oamenii merg la vot
Să își aleagă un președinte.
E a doua oară în viața mea când merg la vot
Să îmi aleg un președinte.
Dau buletinul:
Nume, prenume, născut în,...la...
CNP...
Adresa...
Născut...
Eliberat de Pol Mun.
Expiră la data de...
Semnez, iau ștampila și buletinul de vot,
Mă îndrept spre cabina de vot, cu perdele albastre
În jurul meu e plin de țărani,
Miroase a zacuscă,
Oamenii put, unii au venit beți,
Mă întreb-oare ăștia sunt liberi?
În jurul meu sunt multe mese,
Catedra și băncile elevilor,
școala a fost transformată în secție de votare
cine nu e cu noi e împotriva noastră
băncile mâzgălite sunt acoperite cu pânze albastre
poliția stă la ușă, câțiva cetățeni
stau așezați la mesele din fața mea
și așteaptă
să intru la vot, să predau ștampila,
așteaptă și alții
să își exercite dreptul de a fi liber
nu mă pot hotărî ce cabină s-aleg,
intru în cea care pare a avea perdeaua cea mai albastră,
Haribo macht Kinder froh und Erwachsen ebenso!
Tot ce trebuie să fac este
să dau la o parte perdeaua albastră
să scot mitraliera, și să îi ciuruesc pe toți
imbecili ambulatori,
merită împușcați,
nici unul nu știe de ce se află aici,
nici unul nu știe cum de s-a ajuns aici,
niște analfabeți au adus țara în pragul pierzaniei!
Revoluția e singura scăpare!!
Revolta oamenilor simpli
care ies în stradă
jertfindu-și viețile pe-o lumânare,
De ziua națională a României,
piața mare din centrul Timișoarei
era plină de candele,
un covor de lumânări așternut în memoria eroilor
o țară de proști
care nu știu cum de s-a ajuns aici.
Deschid buletinul de vot,
am două opțiuni,
dacă ai putea vreodată să alegi
între șef și angajat,
ce ai vrea să fii
răspuns:
îmi anulez votul
măcar așa nu îmi vor falsifica buletinul de vot
ies din cabină
plasez buletinul în urna din carton, predau ștampila, îmi preiau buletinul
verific:
Nume, prenume, născut în,...la...
CNP...
Adresa...
Născut...
Eliberat de Pol Mun.
Expiră la data de...
Același.
Zic dankeschoen!
Zâmbesc cu colții până la urechi
Am ochii în patru direcții
Lumea țipă
Nu au mai văzut niciodată un bilingv care să meargă la vot
Sar la gâtul unui copil uitat la intrare
Îi rup beregata
Sunt sigur că așa nu va ajunge niciodată aici
Am vrut să fiu liber
E sânge peste tot
Gardienii sunt pe urmele mele
Totul e fals, e o maimuțăreală la nivel național,
Oamenii țipă, se-aruncă în fața gloanțelor
Tancurile bombardează parterele blocurilor
La televizor un grup de tineri anunță că s-a terminat
Comunismul a căzut,
Jos dictatorii
Alerg fără a mă uita în spate,
știu că nu au cum să mă ajungă din urmă
toți tinerii morți fără un rost
o revoluție imaginată cu morți reali,
sar prin geam pentru a mă salva.
A ieșit președintele și a strigat
În gura mare la televizor,
i-am ciuruit
Am fost la vot.
A fost un fleac
i-am ciuruit pe toți
Axe
Ochii vertebratelor şi ai unei serii de moluşte au două axe importante: axa optică şi axa vizuală:
Axa optică reprezintă axa de simetrie a elementelor optice care participă la formarea imaginii pe retină. Zona de pe retină aflată la intersecţia cu axa optică este locul unde aberaţiile optice sunt minime, deci rezoluţia imaginii proiectate este optimă.
Axa vizuală este determinată de centrul optic al sistemului de proiecţie optică (cornee şi cristalin) şi de locul de pe retină care asigură cea mai bună definiţie a imaginii (fovea centralis).
De data asta am făcut ce au vrut mușchii mei
Am dat la facultatea de Biologie.
Pentru o vedere optimă aceste două axe ar trebui să coincidă, pentru a suprapune imaginea cea mai clară peste zona de pe retină cea mai aptă să o detecteze. Totuşi nu se cunosc specii la care această coincidenţă să aibă loc. De exemplu la om unghiul dintre cele două axe este de aproximativ 5°, cu axa optică deplasată în direcţie nazală faţă de fovea centralis. La alte specii deplasarea poate fi în direcţie nazală sau temporală. Nu se cunoaşte motivul pentru care această deviaţie a rămas necorectată de-a lungul procesului evolutiv.
La vertebrate există o a treia axă, determinată de poziţia nervului optic, care creează pe retină o zonă incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om pata oarbă se situează la aproximativ 15° de la fovea centralis în direcţie nazală şi ocupă aproximativ 6° din câmpul vizual.
Sunt cel mai tânăr cercetător în biologie
Lucrez la cel mai bun centru de cercetare din lume
Câștig bine, mănânc bine, mă distrez
Nu am familie, nu am iubit, nu am prieteni
Cercetez.
Dioptriile continuă să îmi crească
Profesiunea mea este preocuparea mea majoră.
În 50 de ani oamenii vor putea călători
În universuri paralele
Cunoașterea biologică este poarta oamenilor spre lumi neexplorate încă
Totul se află în noi
Ochiul se va deschide și oamenii vor fi martorii unei noi cunoștiințe
Existența întru libertate
Este posibilă.
Ultimul diagnostic al doctorilor a fost:
Orbire inevitabilă și totală.
Am continuat studiul cu ajutorul unui aparat care transformă imaginile în impulsuri electro magnetice
Ochii cefalopodelor nu au o pată oarbă, deoarece nervii se conectează la retină prin spatele acesteia.
Zborul
Păsările sunt animale vizuale, ele au nevoie de o vedere bună pe tot parcursul zborului. Astfel, în comparaţie cu corpul, masa relativă a ochiului păsării este cea mai mare comparativ cu alte vertebrate. La păsări, masa ochiului ocupă 15%-30% din masa capului (la om ocupă 0,5%).
Structura ochiului la păsări:
Învelişul scleroid la păsări;
Învelişul coroid la păsări;
Coroid;
Iris;
Pupila;
Muşchii ciliari
Învelişul interior la păsări
Lentila;
Umoarea vitreuoasă;
Retina;
Fovea;
Pecten;
Nervul optic.
Transformarea în pasăre.
« Bună seara, mă numesc Alexandra Pâzgu.. Sunt născută pe 16 august 1985, în județul Sibiu, România. Fac parte din generaţia care s-a născut cu un an înainte de dezastrul de la Cernobîl, exact la timpul potrivit pentru a prinde ultima etapă a regimului comunist în România, şi căderea sa. Am copilărit în comunism iar adolescenţa mi-am petrecut-o în plină dezvoltare capitalistă. Când a venit revoluţia eram cu mama şi cu tata la mătuşa-mea, când au anunţat la televizor pe postul naţional că a căzut regimul. Toţi foştii comunişti se adunaseră în faţa naţiunii să transmită în direct că e gata ! « Jos Ceauşescu!». Toată ţara ardea, tancurile erau peste tot, revoluţie în toată ţara, apă otravită la creşă şi la şcoli, părinţii mei panicaţi au sunat la creşa unde era fratele meu, să anunţe să nu dea apă la copiii, pentru că e otravită. La creşă nu ştiau nimic, nici despre apa otravită, nici despre începerea revoluţiei. Am fugit prin parc cu mama şi tata să îl luăm pe fratele meu de la creşă. Tata mi-a spus : dacă tata îţi zice la pământ, tu te arunci, taci și faci ce-ţi zice tata . Eu: ˝dacă tac, pot să respir?˝.
O macaue tu sfeeera
o ma ue o ma ue
O te o te o
Ti ti ti
O te o te o ti ti ti
o, oan, cius, frii!!!
``Care este mâncarea ta preferată?´´
``Care este animalul tău preferat?´´
``Ce materie îți place cel mai mult?´´
``Care este țara ta preferată?´´
``Pe cine iubești mai mult? Pe mama? Sau pe tata?´´
``Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?``
De la orizontal, înspre vertical, perspectiva se schimbă.
În față avem cerul, cu mii de stele, care par găuri în pătura de materie așezată peste pământul plin de blocuri cu ochi aurii
Se spune că atunci când cade o stea, moare un om.
Rugăm toți pasagerii acestui zbor
Să aleagă una din găurile lăsate de stele
și să acelereze in direcția viselor lor.
Omul pasăre se înalță deasupra monștrilor de blocuri, cu mii de ochi aurii
Gândul este cel care desprinde corpul de sol,
Fostul copil își recuperează creioanele colorate
Pierzând din vedere câmpul trăirilor umane
Omul devine liber,
Parcurge lumea în zbor.
Este Libertatea posibilă pe pământ?
Printre miile de pământeni se află oare cineva
Care să fie perfect liber?
Unde suntem noi,
Produse sau producători
Consumatorii de iluzii.
Locuiam la bloc, la parter, circulau zvonuri cã în alte orase, Timișoara, București, parterele blocurilor erau bombardate, pentru a crea panicã. Mama și tata i-au rugat pe vecinii noștri de la etajul doi să ne ia pe mine și pe fratele meu la ei, cât ține revoluția. Vecinii ne-au luat pe toți patru la etajul doi. La parter cobora doar tata o dată pe zi, să verifice dacã totul e în ordine, și să mai caute câte o oală, un ibric, o bombă. Mama plângea. Pentru noi era cel mai real joc imaginat vreodată. Mama era mama, tata era tata, eu și fratele meu eram copiii. Prietenii noștri erau și ei mama tata și copilu. Casa lor era casa noastră. Lucrurile lor erau lucrurile noastre. Mâncarea noastră, era mâncarea lor.
Singura noastră regulă era: râdem și ne distrăm, dar nu părăsim incinta.
Am stat vreo 2 săptămâni ascunși în apartementul vecinilor.
Când am ieșit lumea era schimbată.
Heblu.
