IUNIE

7 iunie 2010
Au citit:
Ioana Mălău (poezie)
şi Vlad Stângu (poezie).


Ioana Mălău

casa de siguranţă

ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
ca un străin, mâinile trec prin rochia ta,
gândurile tale se amestecă în privirile lui.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
presiunea apei îţi împrăştie liniştea,
te acoperi cu ziua care vine
şi nu te încălzeşti.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
şi ai vrea să fugi peste pod în sens invers,
să calci strâmb, să înstrăinezi urmele sen-ti-men-tale de pe piele.
ai în tine metode: amânarea şi genunchii lipiţi.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
uită-te, te văd cum stai lejer, în primul rând
şi nimeni nu a strigat, nimeni când ţi-ai aruncat hainele de pe tine.
aş vrea să rămânem la câteva întâmplări, câteva doar.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.

*

fiecare are un preţ, un vin spumant ascuns sub pernă, şi visează în secret la lucruri
transformate de iubire, ce dulce, şi nimeni nu vrea să moară.
şi acum suntem toţi o linie întinsă, nervi de elastic,
trecem prin îngrijorarea mea cu paşi mărunţi
şi apoi, când îi dăm de capăt, când ne simţim împliniţi, oboseala ne fumează oasele
şi mi se pare că ai o lumină diferită când te uiţi la mine.
cu siguranţă că răbdarea mea va ronţăi marginea ta
ca marginea unei căzi cu apă caldă, din care nu mai ai de gând să ieşi.

*

te mişti printre siguranţele din capul meu,
nu contează decât pentru noi,
umbli desculţ şi ţi-e puţin frică.
nu te îngrijora, ploile mai şi obosesc din când în când.
ne spunem să ne alegem înainte de apus o maşină
şi s-o luăm înspre graniţă.
aici ne bombardează cu confeti
şi tu nu crezi în hârtie,
dar mie îmi e totuna,
de când mi-au furat praful de copt nu o să mai crească nimic pe aici,
nici o idee.
şi totuşi, intri în capul meu cu mâna strânsă şi un cuţit.
de ce nu te calmezi?
am să şterg urmele tale de pe mine,
chiar de-ar fi să pornesc din nou o furtună.

*

liniştea e monstrul casei în acest sezon al prizonieratului,
micul meu timp de odihnă. respectă-mă.
şi ea mă înghite tandru ca pe un musafir uşor şi învins,
fără spasme, căci e pricepută,
e veche şi se mângâie pe cap de bucuria ei habotnică.
de pe scândurile patului meu, perspectiva s-a rostogolit din livada graţiei
şi-acum stă pe burta torţionarului,
carne aţoasă de animal de pradă,
carne crescută din firea lucrurilor,
unde nu am ghid turistic,
doar nişte firmituri de pesmet să le las să-mi numere paşii.
dar Pandora îmi spune că firmiturile vor dispărea,
se vor topi ca nişte suturi medicale peste rănile mele,
peste tânguirile mele.
dar eu ştiu că săruturile Pandorei sunt de vină,
circăreasa mea pistruiată,
dulcea curvă de pe burta monstrului marin.

*

ne împărţim odorurile în mai mulţi saci, îi acoperim cu pământ şi îi punem deoparte.
ne luăm carcasele şi le umplem cu apă, să înveţi să pluteşti, să îţi dai drumul.
e un truc care te face să spui clic, e o practică urâtă,
nu o să ţi-o fac ţie niciodată,
tu nu ai gusturi proaste,
eşti al tău în întregime,
te ţii strâns în palmă şi nu laşi să cadă nimic din esenţa ta pe pernă.
te admiri în stil mare
şi eu înţeleg asta,
dar nu ne putem înţelege cu toţii.
se înalţă luna mai plină,
mai spumoasă
şi ne înghite în mici bucăţi.
când toată plăcerea ţi se scurge prin tâmple,
suptă într-un mare vârtej, înainte, înainte, înainte,
ţi se dezamorsează siguranţele,
eşti pe val.

*

soarele a apus, soarele alb s-a împrăştiat pe drumul din faţa ta,
ai mers de-a lungul lui şi ai vrut să fii dreaptă,
dar din nou monştrii insuficienţei tale s-au ridicat încet din pământ,
două feţe umede s-au ridicat în dreptul tău
şi te smucesc din promisiunile tale,
te iau de gât şi te aşază pe caii lor furibunzi,
faţa ţi-o simţi acoperită de coama unuia dintre ei,
deschiderile tale s-au afundat, s-au înăsprit în vântul de toamnă,
iar în acelaşi timp gleznele tale se agaţă de pieptul celuilalt.
de frică nu ai să-i dai drumul.
unde să cazi, în ce pustiu te vei trezi?
şi caii au început să fugă, zarea să plesnească sub copitele lor,
iar corpul tău amputat de pe acel drum
se încordează în durere şi speri să se rupă în curând,
să cadă ca dintr-un sac toate regretele,
ca dintr-o paiaţă lovită cu joarda de un copil.