DESPRE NOI

Clubul ASTRA este cenaclul literar al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, organizat cu susţinerea Bibliotecii Judeţene ASTRA şi a Editurii A.T.U. din Sibiu. Întâlnirile au loc în prima zi de luni din fiecare lună, începând cu orele 18, la Biblioteca ASTRA, în Sala de consiliu (Corpul B, et. I).


Discuţiile sunt moderate de Mihai Curtean

mihaicurtean@yahoo.com


© Conţinutul acestui blog intră sub incidenţa Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate revine autorilor. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui blog, fără acordul autorilor, este interzisă şi se pedepseşte conform legii.

luni, 27 septembrie 2010

SEPTEMBRIE

6 septembrie 2010
Au citit:
Emilia Zăinel (poezie)
şi Alexandra Pâzgu (teatru).


Emilia Zăinel

Sap în mine

Stau în faţa dreptăţii costumate-n negru
când păcătuiesc în cerc alerg pe tăiş.

se simte în carnea pietrelor. sap în plămâni apoi în soare
celălat univers este în coacere, un mugur roşu al iadului
evadarea fiind linia bolnavă ce zace printre ape,
colţul sticlei caut în irişi - opacă e violeta dimineaţă
bărbaţii putrezesc în trunchi, iar femeile se hrănesc cu vâscuri
sap în picioare până la creştet nimic nu cade
totul e-n aer cerul are un punct de atracţie al păcatelor
în lumea prinsă în cotitura sapatelui lor
e un amestec sătul de prezent.
găurilor din mine. plugurile ară carnea
prădătorii mei şi-ai gropilor din mine
hrana e cuvântul ales dintre cărţile unui alt univers
ce creşte-n lava rece.
fricile nu mai sunt verzi. s-au ofilit în spaimă


Între noi

Liniile prinse de noi trag în trei părţi un triunghi perfect cu cerul
sub poduri meduzele scobesc un om fără păcat
de sarea pământului deasupra să ne lipim ca două pâinici crude în mijloc
cu piersici prinse de porţile spre iad. pedepsele fie dulci
umezi un amalgam de sori mărunţi în fiecare pântec născut dimineaţa în vineri
aţe murdare se strâng în pijamale, martorii şoptesc dintr-o arhitectură-ntr-alta
criminali îmbrăcaţi în zeiţe se plimbă în mâini albaştrii nestingheri şi curaţi
când lumea vedea haosul într-o spiră a genunchilor, iar firele încheieturilor se târăsc
rănite şi izbite dintr-un vis într-altul.
Păianjenii ne trag în feţele judecăţilor
fugiţi aievea nimeni mişcă pământul să-l zguduie
scăpăm în armuri verzi camuflaţi în
sunetele izvorului
apa se întoarce sub acel pod cade luna în fiecare zi
iar seara începe alt joc cu alte vietăţi fericite


neînţeles 1

nisipul formează obstacole în drumuri
hamalii ce-şi scutură ţigara în ceai
alergând pe graniţele obrazului strivit
nu sunt decât o apă stătută
unde copitele spală părul de oameni şi sapă tunele
muzee pâlpâind în inimi ca într-un glob de iarnă
săracii pielii
ceilalţi plătesc prin ură
nu sunt decât un drob se sare, iar gurile de cai
îşi limpezesc sufletul cules din iarnă
pe scări îmbinate dumnezeii pământeşti urcă
în Dumnezeul cu braţele ude, picioare de oameni
brăţări de nori se văd în cerul verde
hamalii cară leşurile vii ale pământenilor


neînţeles 2

stau
forfota albă a ploii unde cicorile plâng
se vede râul dintre plete
imaginează-ţi că palmele tale ar fi vânt
câte ai dezveli sau înveli...

privesc
un sunet prăfuit îmi apasă genunchii
de aură fragmentată
şopteşte mării ca-ntr-un cobzar olog
ce vieţi ar ceda pentru fericire...

ştiu
cum florile se strecor printre aripi
în aerul senil din noi se zbate-un răsărit
trupurile despicându-se-n frunze de rodii
cu raze opace între santalii buzelor...

plâng
un om dintre biserici


neînţeles 3

Pieptul se dilată în florile palmelor
un scâncet de pian sărac
între mine toamna veselă
ca şi lumea între incident şi refractat
posomorâtă sapă viitorul în covorul fosil
sângerez între paşi

un joc pueril râde pe străzile umede
îşi aranjază spusele-n ei
am dorinţe urâte le vând
în toamna taberei. ardei calzi desfac irişi
plânge aerul

la două stând printre oalele pământului sărat
donez gânduri cu prejudecăţi şi slove
e cafeaua rece mă sinucid
ştiind că voi fi sacrificată de sclavi
cu burţi mari şi piele de fildeş
turmele buzelor ard prezentul


neînţeles 4

sâmburi din marginea pulsului închegând un foc
cu guri gingaşe, temătoare înalţă o criptă pe nori
îngenunchiem orbitele stropite de humă se-ntristează
pe roua ca-ntr-un scrîşnet de harpă
ce sună marginea ei, ucigând perdeaua coapselor şi mustul ochilor
plouă fericit în tine - un refren copt aduce seara mohorâtă a noastră
liniştea se ridică-n van

o, te umpli de lume cu vertebre întortocheate, în coji rupte abuziv
suntem un conglomerat de sexe
fragile, dense, curgând în buze arşiţa
vulturii adăpând setea nopţii
se scutură între degete sufocându-se

ziua merge prin noi

cireşari necopţi însetând un râu, noi ne coacem cu himere
vieţile ard în spini, trăiesc în ele fără un răspuns

strigăm lebede negre spre al lor apus


neînţeles 5

ai vărsat sângele din iubire
miros a bărbat, a femeie
sunt goală fără a fi goală

aş vrea un picior
să meargă prin mine
un picior mort parfumat
lumânare

eşti slab fără a fi slab
strângi pasul meu
priveşti la înmormântare
e noapte

ai guler de femeie
când frigul tace...


neînţeles 6

prin
oraş. mâini deghizate în copii.
te-am văzut prin sticla irişilor. devenisei o ramă goală.
erai mângâiat de adolescentele cu rochii de iarbă, cu părul din coji de nucă şi
cu ochii din cercei reci şi umezi. şlefuit de vântul ce-ţi lipea razele soarelui de colţuri.
oh! aş fi vrut ca ochii mei să devină sticla ta, aş fi vrut să-mi răstignesc pieptul în mâinile tinerelor mangaiate de tine!

amintirile îmi săpau falangele iar trupul curgea din nori în versete
m-am strecurat printre colţii tulpinilor

oglinzi îmi curgeau acum prin sarea din obraji


neînţeles 7

suav eşti
nu simţi trecutul sec
ce îmi apasă - glezne

cântă refrenuri brune
ca într-o lagună murind
unde simţurile devin copaci uscaţi
privind spre adâncuri

netrebnica-ţi durere
coase viitorul ca-ntr-un puzzle - caut
se sting farurile deşertului
pe aceleaşi străzi de palimeri şi mori
mâinile neînţelegându-se

cadavric timpul tace
pe buza tabloului căzând
în aripi
şi-ntorcându-se pictat
tot curge albastru
risipind speranţa


neînţeles 8

timp nu mai e
caut finalul în timpanul porumbeilor
bărbaţii au uitat să mai sculpteze în pielea.
cred în mine, îşi pun speranţa în flacăra lumânărilor

rănile mele sunt fructe coapte ce-mi spală pielea de rădăcini
adorm râzând
gura mea s-a ascuns în scoici. naşte alte trupuri, din mine alte credinţe învolburate

nu mai am timp să dau drumul startului pe timpan



Alexandra Pâzgu

ÎN AER
(fragment)

Distribuție: un performer


................................................................

Alegeri prezidențiale (politica)

Din 5 în 5 ani oamenii merg la vot

Să își aleagă un președinte.

E a doua oară în viața mea când merg la vot

Să îmi aleg un președinte.

Dau buletinul:

Nume, prenume, născut în,...la...

CNP...

Adresa...

Născut...

Eliberat de Pol Mun.

Expiră la data de...

Semnez, iau ștampila și buletinul de vot,

Mă îndrept spre cabina de vot, cu perdele albastre

În jurul meu e plin de țărani,

Miroase a zacuscă,

Oamenii put, unii au venit beți,

Mă întreb-oare ăștia sunt liberi?

În jurul meu sunt multe mese,

Catedra și băncile elevilor,

școala a fost transformată în secție de votare

cine nu e cu noi e împotriva noastră

băncile mâzgălite sunt acoperite cu pânze albastre

poliția stă la ușă, câțiva cetățeni

stau așezați la mesele din fața mea

și așteaptă

să intru la vot, să predau ștampila,

așteaptă și alții

să își exercite dreptul de a fi liber

nu mă pot hotărî ce cabină s-aleg,

intru în cea care pare a avea perdeaua cea mai albastră,

Haribo macht Kinder froh und Erwachsen ebenso!

Tot ce trebuie să fac este

să dau la o parte perdeaua albastră

să scot mitraliera, și să îi ciuruesc pe toți

imbecili ambulatori,

merită împușcați,

nici unul nu știe de ce se află aici,

nici unul nu știe cum de s-a ajuns aici,

niște analfabeți au adus țara în pragul pierzaniei!

Revoluția e singura scăpare!!

Revolta oamenilor simpli

care ies în stradă

jertfindu-și viețile pe-o lumânare,

De ziua națională a României,

piața mare din centrul Timișoarei

era plină de candele,

un covor de lumânări așternut în memoria eroilor

o țară de proști

care nu știu cum de s-a ajuns aici.

Deschid buletinul de vot,

am două opțiuni,

dacă ai putea vreodată să alegi

între șef și angajat,

ce ai vrea să fii

răspuns:

îmi anulez votul

măcar așa nu îmi vor falsifica buletinul de vot

ies din cabină

plasez buletinul în urna din carton, predau ștampila, îmi preiau buletinul

verific:

Nume, prenume, născut în,...la...

CNP...

Adresa...

Născut...

Eliberat de Pol Mun.

Expiră la data de...

Același.

Zic dankeschoen!

Zâmbesc cu colții până la urechi

Am ochii în patru direcții

Lumea țipă

Nu au mai văzut niciodată un bilingv care să meargă la vot

Sar la gâtul unui copil uitat la intrare

Îi rup beregata

Sunt sigur că așa nu va ajunge niciodată aici

Am vrut să fiu liber

E sânge peste tot

Gardienii sunt pe urmele mele

Totul e fals, e o maimuțăreală la nivel național,

Oamenii țipă, se-aruncă în fața gloanțelor

Tancurile bombardează parterele blocurilor

La televizor un grup de tineri anunță că s-a terminat

Comunismul a căzut,

Jos dictatorii

Alerg fără a mă uita în spate,

știu că nu au cum să mă ajungă din urmă

toți tinerii morți fără un rost

o revoluție imaginată cu morți reali,

sar prin geam pentru a mă salva.

A ieșit președintele și a strigat

În gura mare la televizor,

i-am ciuruit

Am fost la vot.

A fost un fleac

i-am ciuruit pe toți

Axe

Ochii vertebratelor şi ai unei serii de moluşte au două axe importante: axa optică şi axa vizuală:

Axa optică reprezintă axa de simetrie a elementelor optice care participă la formarea imaginii pe retină. Zona de pe retină aflată la intersecţia cu axa optică este locul unde aberaţiile optice sunt minime, deci rezoluţia imaginii proiectate este optimă.

Axa vizuală este determinată de centrul optic al sistemului de proiecţie optică (cornee şi cristalin) şi de locul de pe retină care asigură cea mai bună definiţie a imaginii (fovea centralis).

De data asta am făcut ce au vrut mușchii mei

Am dat la facultatea de Biologie.

Pentru o vedere optimă aceste două axe ar trebui să coincidă, pentru a suprapune imaginea cea mai clară peste zona de pe retină cea mai aptă să o detecteze. Totuşi nu se cunosc specii la care această coincidenţă să aibă loc. De exemplu la om unghiul dintre cele două axe este de aproximativ 5°, cu axa optică deplasată în direcţie nazală faţă de fovea centralis. La alte specii deplasarea poate fi în direcţie nazală sau temporală. Nu se cunoaşte motivul pentru care această deviaţie a rămas necorectată de-a lungul procesului evolutiv.

La vertebrate există o a treia axă, determinată de poziţia nervului optic, care creează pe retină o zonă incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om pata oarbă se situează la aproximativ 15° de la fovea centralis în direcţie nazală şi ocupă aproximativ 6° din câmpul vizual.

Sunt cel mai tânăr cercetător în biologie

Lucrez la cel mai bun centru de cercetare din lume

știg bine, mănânc bine, mă distrez

Nu am familie, nu am iubit, nu am prieteni

Cercetez.

Dioptriile continuă să îmi crească

Profesiunea mea este preocuparea mea majoră.

În 50 de ani oamenii vor putea călători

În universuri paralele

Cunoașterea biologică este poarta oamenilor spre lumi neexplorate încă

Totul se află în noi

Ochiul se va deschide și oamenii vor fi martorii unei noi cunoștiințe

Existența întru libertate

Este posibilă.

Ultimul diagnostic al doctorilor a fost:

Orbire inevitabilă și totală.

Am continuat studiul cu ajutorul unui aparat care transformă imaginile în impulsuri electro magnetice

Ochii cefalopodelor nu au o pată oarbă, deoarece nervii se conectează la retină prin spatele acesteia.

Zborul

Păsările sunt animale vizuale, ele au nevoie de o vedere bună pe tot parcursul zborului. Astfel, în comparaţie cu corpul, masa relativă a ochiului păsării este cea mai mare comparativ cu alte vertebrate. La păsări, masa ochiului ocupă 15%-30% din masa capului (la om ocupă 0,5%).

Structura ochiului la păsări:

Învelişul scleroid la păsări;

Învelişul coroid la păsări;

Coroid;

Iris;

Pupila;

Muşchii ciliari

Învelişul interior la păsări

Lentila;

Umoarea vitreuoasă;

Retina;

Fovea;

Pecten;

Nervul optic.

Transformarea în pasăre.

« Bună seara, mă numesc Alexandra Pâzgu.. Sunt născută pe 16 august 1985, în județul Sibiu, România. Fac parte din generaţia care s-a născut cu un an înainte de dezastrul de la Cernobîl, exact la timpul potrivit pentru a prinde ultima etapă a regimului comunist în România, şi căderea sa. Am copilărit în comunism iar adolescenţa mi-am petrecut-o în plină dezvoltare capitalistă. Când a venit revoluţia eram cu mama şi cu tata la mătuşa-mea, când au anunţat la televizor pe postul naţional că a căzut regimul. Toţi foştii comunişti se adunaseră în faţa naţiunii să transmită în direct că e gata ! « Jos Ceauşescu!». Toată ţara ardea, tancurile erau peste tot, revoluţie în toată ţara, apă otravită la creşă şi la şcoli, părinţii mei panicaţi au sunat la creşa unde era fratele meu, să anunţe să nu dea apă la copiii, pentru că e otravită. La creşă nu ştiau nimic, nici despre apa otravită, nici despre începerea revoluţiei. Am fugit prin parc cu mama şi tata să îl luăm pe fratele meu de la creşă. Tata mi-a spus : dacă tata îţi zice la pământ, tu te arunci, taci și faci ce-ţi zice tata . Eu: ˝dacă tac, pot să respir?˝.

O macaue tu sfeeera

o ma ue o ma ue

O te o te o

Ti ti ti

O te o te o ti ti ti

o, oan, cius, frii!!!

``Care este mâncarea ta preferată?´´

``Care este animalul tău preferat?´´

``Ce materie îți place cel mai mult?´´

``Care este țara ta preferată?´´

``Pe cine iubești mai mult? Pe mama? Sau pe tata?´´

``Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?``

De la orizontal, înspre vertical, perspectiva se schimbă.

În față avem cerul, cu mii de stele, care par găuri în pătura de materie așezată peste pământul plin de blocuri cu ochi aurii

Se spune că atunci când cade o stea, moare un om.

Rugăm toți pasagerii acestui zbor

Să aleagă una din găurile lăsate de stele

și să acelereze in direcția viselor lor.

Omul pasăre se înalță deasupra monștrilor de blocuri, cu mii de ochi aurii

Gândul este cel care desprinde corpul de sol,

Fostul copil își recuperează creioanele colorate

Pierzând din vedere câmpul trăirilor umane

Omul devine liber,

Parcurge lumea în zbor.

Este Libertatea posibilă pe pământ?

Printre miile de pământeni se află oare cineva

Care să fie perfect liber?

Unde suntem noi,

Produse sau producători

Consumatorii de iluzii.

Locuiam la bloc, la parter, circulau zvonuri cã în alte orase, Timișoara, București, parterele blocurilor erau bombardate, pentru a crea panicã. Mama și tata i-au rugat pe vecinii noștri de la etajul doi să ne ia pe mine și pe fratele meu la ei, cât ține revoluția. Vecinii ne-au luat pe toți patru la etajul doi. La parter cobora doar tata o dată pe zi, să verifice dacã totul e în ordine, și să mai caute câte o oală, un ibric, o bombă. Mama plângea. Pentru noi era cel mai real joc imaginat vreodată. Mama era mama, tata era tata, eu și fratele meu eram copiii. Prietenii noștri erau și ei mama tata și copilu. Casa lor era casa noastră. Lucrurile lor erau lucrurile noastre. Mâncarea noastră, era mâncarea lor.

Singura noastră regulă era: râdem și ne distrăm, dar nu părăsim incinta.

Am stat vreo 2 săptămâni ascunși în apartementul vecinilor.

Când am ieșit lumea era schimbată.

Heblu.


miercuri, 1 septembrie 2010

IUNIE

7 iunie 2010
Au citit:
Ioana Mălău (poezie)
şi Vlad Stângu (poezie).


Ioana Mălău

casa de siguranţă

ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
ca un străin, mâinile trec prin rochia ta,
gândurile tale se amestecă în privirile lui.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
presiunea apei îţi împrăştie liniştea,
te acoperi cu ziua care vine
şi nu te încălzeşti.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
şi ai vrea să fugi peste pod în sens invers,
să calci strâmb, să înstrăinezi urmele sen-ti-men-tale de pe piele.
ai în tine metode: amânarea şi genunchii lipiţi.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.
uită-te, te văd cum stai lejer, în primul rând
şi nimeni nu a strigat, nimeni când ţi-ai aruncat hainele de pe tine.
aş vrea să rămânem la câteva întâmplări, câteva doar.
ai făcut dragoste aseară, iar acum îţi lipseşte.

*

fiecare are un preţ, un vin spumant ascuns sub pernă, şi visează în secret la lucruri
transformate de iubire, ce dulce, şi nimeni nu vrea să moară.
şi acum suntem toţi o linie întinsă, nervi de elastic,
trecem prin îngrijorarea mea cu paşi mărunţi
şi apoi, când îi dăm de capăt, când ne simţim împliniţi, oboseala ne fumează oasele
şi mi se pare că ai o lumină diferită când te uiţi la mine.
cu siguranţă că răbdarea mea va ronţăi marginea ta
ca marginea unei căzi cu apă caldă, din care nu mai ai de gând să ieşi.

*

te mişti printre siguranţele din capul meu,
nu contează decât pentru noi,
umbli desculţ şi ţi-e puţin frică.
nu te îngrijora, ploile mai şi obosesc din când în când.
ne spunem să ne alegem înainte de apus o maşină
şi s-o luăm înspre graniţă.
aici ne bombardează cu confeti
şi tu nu crezi în hârtie,
dar mie îmi e totuna,
de când mi-au furat praful de copt nu o să mai crească nimic pe aici,
nici o idee.
şi totuşi, intri în capul meu cu mâna strânsă şi un cuţit.
de ce nu te calmezi?
am să şterg urmele tale de pe mine,
chiar de-ar fi să pornesc din nou o furtună.

*

liniştea e monstrul casei în acest sezon al prizonieratului,
micul meu timp de odihnă. respectă-mă.
şi ea mă înghite tandru ca pe un musafir uşor şi învins,
fără spasme, căci e pricepută,
e veche şi se mângâie pe cap de bucuria ei habotnică.
de pe scândurile patului meu, perspectiva s-a rostogolit din livada graţiei
şi-acum stă pe burta torţionarului,
carne aţoasă de animal de pradă,
carne crescută din firea lucrurilor,
unde nu am ghid turistic,
doar nişte firmituri de pesmet să le las să-mi numere paşii.
dar Pandora îmi spune că firmiturile vor dispărea,
se vor topi ca nişte suturi medicale peste rănile mele,
peste tânguirile mele.
dar eu ştiu că săruturile Pandorei sunt de vină,
circăreasa mea pistruiată,
dulcea curvă de pe burta monstrului marin.

*

ne împărţim odorurile în mai mulţi saci, îi acoperim cu pământ şi îi punem deoparte.
ne luăm carcasele şi le umplem cu apă, să înveţi să pluteşti, să îţi dai drumul.
e un truc care te face să spui clic, e o practică urâtă,
nu o să ţi-o fac ţie niciodată,
tu nu ai gusturi proaste,
eşti al tău în întregime,
te ţii strâns în palmă şi nu laşi să cadă nimic din esenţa ta pe pernă.
te admiri în stil mare
şi eu înţeleg asta,
dar nu ne putem înţelege cu toţii.
se înalţă luna mai plină,
mai spumoasă
şi ne înghite în mici bucăţi.
când toată plăcerea ţi se scurge prin tâmple,
suptă într-un mare vârtej, înainte, înainte, înainte,
ţi se dezamorsează siguranţele,
eşti pe val.

*

soarele a apus, soarele alb s-a împrăştiat pe drumul din faţa ta,
ai mers de-a lungul lui şi ai vrut să fii dreaptă,
dar din nou monştrii insuficienţei tale s-au ridicat încet din pământ,
două feţe umede s-au ridicat în dreptul tău
şi te smucesc din promisiunile tale,
te iau de gât şi te aşază pe caii lor furibunzi,
faţa ţi-o simţi acoperită de coama unuia dintre ei,
deschiderile tale s-au afundat, s-au înăsprit în vântul de toamnă,
iar în acelaşi timp gleznele tale se agaţă de pieptul celuilalt.
de frică nu ai să-i dai drumul.
unde să cazi, în ce pustiu te vei trezi?
şi caii au început să fugă, zarea să plesnească sub copitele lor,
iar corpul tău amputat de pe acel drum
se încordează în durere şi speri să se rupă în curând,
să cadă ca dintr-un sac toate regretele,
ca dintr-o paiaţă lovită cu joarda de un copil.